48 de misiuni ale pompierilor ieşeni în ultimele 24 de ore
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mihail Sturdza” al Județului Iași au intervenit la următoarele misiuni:
Incendii – 2
- La ora 12:57, Detașamentul 2 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, strada Alexandru O. Teodoreanu, pentru stingerea unui incendiu produs la un echipament de gătit dintr-un apartament. În urma incendiului a ars aragazul și s-au afumat pereții garsonierei pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost sistemul de gătit defect.
- La ora 22:49, Secția de Pompieri Pașcani a intervenit în localitatea Stolniceni-Prăjescu, comuna Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la un coș de fum la o casă de locuit. În urma incendiului a ars funinginea de pe pereții interiori ai coșului de fum. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum necurățat de funingine.
Intervenții pentru acordarea asistenței medicale de urgență, primului ajutor calificat – 19
- Echipajele SMURD au intervenit la alte 19 decazuri medicale.
Intervenții /misiuni – 27
- Având în vedere evoluția cazurilor de îmbolnăvire a populației cu virusul SARS-CoV-2, echipaje de intervenție din cadrul inspectoratului au executat 14 misiuni de informare preventivă în județul Iași, ce au constat în difuzarea măsurilor ce trebuiesc respectate de către populație.
- Echipaje de intervenție din cadrul inspectoratului au executat 7 misiuni de recunoaștere, în vederea constatării eventualelor nereguli organizatorice ce ar putea degenera în evenimente negative, la secțiile de ATI, la spitalele din județul Iași.
- Având în vedere evoluția cazurilor de îmbolnăvire a populației cu virusul SARS-CoV-2, echipaje din cadrul unității au participat în sprijinul Direcției de Sănătate Publice Iași la 2 acțiuni de testare a populației contra virusului SARS-CoV-2.
- Echipaje de intervenție din cadrul inspectoratului au executat 2 misiuni de transport persoane supraponderale.
- Echipajul C.B.R.Ne din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași a executat misiunea de decontaminare a autospecialelor, echipamentelor specifice și a personalului.
- La ora 07:05, Detașamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, strada Elena Doamna, pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice