Buletin informativ 08.07.2019

INTERVENŢIILE POMPIERILOR IEŞENI ÎN PERIOADA 05.07.2019, ora 08:00 – 08.07.2019, ora 08:00

În perioada 05.07.2019, ora 08:00 – 08.07.2019, ora 08:00, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mihail Grigore Sturdza” al județului Iaşi au intervenit la următoarele misiuni :

Intervenţii pentru stingerea incendiilor

În data de 05.07.2019, ora 22:36, Detașamentul 2 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, şoseaua Nicolina, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la un tomberon. Au ars aproximativ 100 kilograme de deșeuri neutilizabile și un tomberon din plastic. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

În data de 06.07.2019, ora 05:16, Secția de Pompieri Târgu Frumos și Punctul de Lucru Hârlău au intervenit în localitatea Deleni, comuna Deleni, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească. Au ars acoperișul construit din astereală din lemn cu învelitoare din țiglă pe o suprafață de aproximativ 40 metri pătraţi, 250 kilograme de porumb și un metru cub de cherestea din brad. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

În data de 07.07.2019, ora 11:51, Detașamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, şoseaua Națională, pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament. Au ars un cuptor cu microunde, un prelungitor electric și o masă din lemn. S-au degradat un corp suspendat din lemn şi zugrăveala bucătăriei pe o suprafață de aproximativ 12 metri pătraţi. Datorită fumului degajat care a inundat etajele 3 și 4 ale imobilului au fost evacuaţi 10 locatari, iar proprietara apartamentului, care a sosit ulterior la locul intervenției a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale de la echipajul S.M.U.R.D. al Detaşamentului 1 de Pompieri Iași. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un conductor, cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată în urma unei acțiuni mecanice ori fizice.

În data de 07.07.2019, ora 15:32, Detașamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, strada Gării, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism. Au ars instalația electrică aferentă alternatorului, un carenaj din plastic, cureaua de transmisie și alternatorul. S-a degradat motorul în proporție de cinci la sută. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un conductor, cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată în urma unei acțiuni mecanice ori fizice.

În data de 07.07.2019, ora 19:35, Detașamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, strada Gavril Muzicescu, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la o jardinieră. A ars un brad uscat din jardiniera exterioară a blocului. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

În data de 08.07.2019, ora 01:01, Detașamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit în localitatea Țigănași, comuna Țigănași, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la o autoutilitară. A ars autoutilitara în proporție de aproximativ 98 la sută. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un conductor, cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată în urma unei acțiuni mecanice ori fizice.

Misiuni de asanare și distrugere a elementelor de muniție neexplodată sau nedezactivată

În data de 05.07.2019, ora 08:00, echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași a intervenit în Pădurea Vulturi, comuna Popricani, județul Iași, pentru ridicarea unei bombe aruncător calibrul 82 milimetri de mare capacitate, o bombă aruncător calibrul 60 milimetri, trei proiectile explozive calibrul 47 milimetri, patru proiectile perforante calibrul 47 milimetri, o grenadă defensivă, o grenadă antitanc şi un cartuș calibrul 14,5 milimetri. Suprafața asanată a fost de 1000 metri pătraţi.

În data de 06.07.2019, ora 10:30, echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași a intervenit în localitatea Voinești, comuna Voinești, judeţul Iași, pentru ridicarea din curtea unei familii a unei bombe aruncător calibrul 60 milimetri. Suprafața asanată a fost de 40 metri pătraţi.

Intervenții pentru acordarea asistenței medicale de urgență, prim ajutor calificat și descarcerare

În data de 07.07.2019, ora 19:19, Secția de Pompieri Pașcani, în cooperare cu S.A.J. Iași au intervenit în localitatea Mogoșești – Siret, comuna Mogoșești – Siret, județul Iași, la un accident rutier produs între două autoturisme, în urma căruia au rezultat şase victime, dintre care una încarcerată. După efectuarea manevrelor de descarcerare, cinci victime au fost transportate la Centrul de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal de Urgenţe Paşcani, iar cea de-a şasea victimă după ce a primit îngrijiri medicale a refuzat transportul la spital.

Alte intervenții / misiuni

În data de 05.07.2019, ora 20:00, Secția de Pompieri Pașcani a intervenit în localitatea Miroslovești, comuna Miroslovești, pe drumul judeţean DJ 208L, judeţul Iași, pentru degajarea mai multor porțiuni de acoperiș luate de vijelie. În urma fenomenelor meteo periculoase au fost afectate un număr de zece proprietăți individuale, un stâlp de beton de branșament electric, un stâlp de rețea electrică și un branșament de gaz.

În data de 06.07.2019, ora 03:53, Detașamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iaşi, strada Macazului, județul Iași, pentru transportul unei persoane supraponderale, de la domiciliul acesteia la o ambulanță a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi.

În data de 07.07.2019, ora 16:19, Detașamentul 1 de Pompieri Iași, în cooperare cu Detașamentul 2 de Pompieri Iași au intervenit în localitatea Slobozia, comuna Schitu Duca, județul Iași, la un copil, în vârstă de 15 ani, înecat într-un iaz din localitate. În momentul ajungerii echipajelor la locul intervenției, victima era scoasă din apă de către localnici, fiind preluată de către echipajul de terapie intensivă mobilă în stop cardio-respirator. Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar la ora 17:45 medicul echipajului a declarat decesul.

Echipajele SMURD au intervenit la 119 cazuri medicale.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

You may also like...

Accessibility