Buletin informativ 23.04.2018

INTERVENŢIILE INSPECTORATULUI PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ „MIHAIL GRIGORE STURDZA” AL JUDEŢULUI IAŞI
20.04.2018 ora 08:00 – 23.04.2018 ora 08:00

Incendii

În data de 20.04.2018, ora 15:24, Detaşamentul 2 de Pompieri Iaşi a intervenit în municipiul Iași, strada Carpaţi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism părăsit. Au ars toate componentele combustibile ale autoturismului. Cauza probabilă a producerii incendiului: fumatul în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător.

În data de 20.04.2018, ora 16:11, Secţia de Pompieri Paşcani a intervenit în municipiul Paşcani, strada Sportului, judeţul Iaşi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă a unui garaj. Au ars: 0,5 mp de material lemnos, 0,1 mc de material lemnos din garajul aflat în imediata apropiere şi acoperişul din lemn a clădirii situată între cele două garaje, pe o suprafaţă de aproximativ 70 de mp. Cauza probabilă a producerii incendiului: fumatul în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător.

În data de 20.04.2018, ora 17:16, Detaşamentul 2 de Pompieri Iaşi a intervenit în satul Boroseşti, comuna Scânteia, județul Iași pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă. Au ars: acoperişul tip şarpantă cu astereală din lemn, învelitoare tip ţiglă pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp şi obiectele combustibile din interiorul imobilului (mobilier, îmbrăcăminte, încălţăminte, actele imobilului şi actele personale). Cauza probabilă a producerii incendiului: folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

În data de 20.04.2018, ora 22:22, Detaşamentul 2 de Pompieri Iaşi a intervenit în satul Costuleni, comuna Costuleni, județul Iași pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă. Au ars: un pat, un covor, aproximativ 20 de kg de materiale textile, o masă, două scaune şi actele personale. Cauza probabilă a producerii incendiului: foc deschis în spaţii închise.

În data de 21.04.2018, ora 03:57, Secţia de Pompieri Paşcani a intervenit în satul Tătăruşi, comuna Tătăruşi, judeţul Iaşi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de păsări. Au ars: coteţul de păsări din OSB pe o suprafaţă de aproximativ 10 mp, 20 de pui, 5 găini şi un căţel. Cauza probabilă a producerii incendiului: fumatul în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător.

În data de 21.04.2018, ora 13:36, Secţia de Pompieri Târgu Frumos a intervenit în satul Miclăuşeni, comuna Butea, judeţul Iaşi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată de pe un teren viran. A ars: aproximativ 1 ha de vegetaţie uscată. Cauza probabilă a producerii incendiului: focul deschis în spaţii deschise.

În data de 21.04.2018, ora 15:49, Detaşamentul 2 de Pompieri Iaşi a intervenit în satul Petreşti, comuna Golăieşti, judeţul Iaşi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale. Au ars: aproximativ 1 tonă de furaje şi astereala din scândură şi căpriori din compunerea acoperişului adăpostului de animale pe o suprafaţă de aproximativ 30 de mp. Cauza probabilă a producerii incendiului: focul deschis în spaţii deschise.

În data de 21.04.2018, ora 17:17, Detaşamentul 2 de Pompieri Iaşi a intervenit în satul Goruni, comuna Tomeşti, judeţul Iaşi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată de pe un teren viran. Au ars: aproximativ 200 mp de vegetaţie uscată. Cauza probabilă a producerii incendiului: focul deschis în spaţii deschise.

În data de 21.04.2018, ora 17:20, Detaşamentul 1 de Pompieri Iaşi a intervenit în satul Budăi, oraşul Podu Iloaiei, judeţul Iaşi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată de pe un teren viran. Au ars: aproximativ 1000 mp de vegetaţie uscată şi stufăriş. Cauza probabilă a producerii incendiului: fumatul în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător.

În data de 21.04.2018, ora 21:45, Secţia de Pompieri Târgu Frumos a intervenit în oraşul Târgu Frumos, strada Ştefan cel Mare, judeţul Iaşi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la deşeurile menajere de pe un teren viran. Au ars: aproximativ 40 de mp de deşeuri menajere. Cauza probabilă a producerii incendiului: focul deschis în spaţii deschise.

În data de 21.04.2018, ora 21:40, Detaşamentul 2 de Pompieri Iaşi a intervenit în satul Cercu, comuna Bârnova, judeţul Iaşi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată de pe un teren viran. Au ars: aproximativ 1000 de mp de vegetaţie uscată. Cauza probabilă a producerii incendiului: focul deschis în spaţii deschise.

În data de 22.04.2018, ora 12:15, Detaşamentul 2 de Pompieri Iaşi a intervenit în satul Dumbrava, comuna Ciurea, judeţul Iaşi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată de pe un teren viran. Au ars: aproximativ 6000 de mp de vegetaţie uscată. Cauza probabilă a producerii incendiului: focul deschis în spaţii deschise.

În data de 22.04.2018, ora 20:53, Detaşamentul 1 de Pompieri Iaşi a intervenit în municipiul Iaşi strada Canta, judeţul Iaşi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată de pe un teren viran. Au ars: aproximativ 10 mp de vegetaţie uscată şi aproximativ 800 de kg de deşeuri textile, carton şi mase plastice. Cauza probabilă a producerii incendiului: fumatul în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător.

În data de 22.04.2018, ora 21:52, Detaşamentul 2 de Pompieri Iaşi a intervenit în satul Bosia, comuna Ungheni, judeţul Iaşi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la tomberoanele pentru depozitat gunoiul menajer. Au ars nouă mc de gunoi menajer. Cauza probabilă a producerii incendiului: focul deschis în spaţii deschise.

În data de 23.04.2018, ora 05:02, Detaşamentul 2 de Pompieri Iaşi a intervenit în satul Tomeşti, comuna Tomeşti, judeţul Iaşi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un centru rezidenţial. Au ars: un ventilator şi obiectele sanitare. Cauza probabilă a producerii incendiului: conductor, cablu electric defect neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată în urma unei acţiuni mecanice ori fizice.

Intervenţii pirotehnice

În data de 20.04.2018, ora 10:25, echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Iaşi a ridicat de pe un teren viran din localitaea Dumeşti, o bombă aruncător calibrul 82 de mm. Suprafaţa asanată a fost de 100 mp.

În data de 20.04.2018, ora 18:20, echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Iaşi a ridicat din curtea unei familii din comuna Leţcani, un proiectil perforant calibrul 88 de mm. Suprafaţa asanată a fost de 20 mp.

În data de 21.04.2018, ora 19:38, echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Iaşi a ridicat de pe un teren viran din comuna Stolniceni Prajescu, judeţul Iaşi, un proiectil exploziv calibrul 76 de mm şi două grenade antitanc RPG-40. Suprafaţa asanată a fost de 20 mp.

În data de 22.04.2018, ora 08:30, echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Iaşi a ridicat de la postul de poliţie al comunei Mirceşti, judeţul Iaşi, un proiectil exploziv calibrul 76 de mm şi două grenade antitanc RPG-40.

Alte intervenţii

În data de 21.04.2018, ora 12:51, Detaşamentul 2 de Pompieri Iaşi a intervenit în municipiul Iaşi, judeţul Iaşi pentru asigurarea masurilor specifice la un tablou electric avariat.

În data de 22.04.2018, ora 07:23, Detaşamentul 2 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, strada Anastasie Panu pentru asigurarea măsurilor specifice pe timpul desfăşurării celei de a IV-a ediţii a semimaratonului Iaşului.

În data de 22.04.2018, ora 18:45, Detaşamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, bulevardul Carol – Stadionul ,,Emil Alexandrescu”, județul Iași pentru asigurarea măsurilor specifice pe timpul desfăşurării meciului de fotbal dintre CSMS Iaşi şi C.F.R. Cluj.

În data de 22.04.2018, ora 18:11, Detaşamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, strada Garabet Ibrăileanu, județul Iași pentru deblocarea ușii unui apartament.

În data de 22.04.2018, ora 19:15, Detaşamentul 2 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, bulevardul Ţuţora, județul Iași pentru deblocarea ușii unui apartament. După pătrunderea în locuinţă, proprietara, în vârstă de 90 de ani, a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Sf. Spiridon.

Intervenţii SMURD

În data de 22.04.2018, ora 08:00, echipajul de prim ajutor al Detaşamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi pentru asigurarea măsurilor specifice pe timpul desfăşurării celei de a IV-a ediţii a semimaratonului Iaşului.

Echipajele SMURD au intervenit la 100 de cazuri medicale.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

You may also like...

Sari la conținut