INTERVENȚIILE POMPIERILOR IEŞENI DIN WEEKEND

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mihail Sturdza” al Județului Iași au intervenit la următoarele misiuni:

Incendii

  • În data de 04.09.2021, ora 10:03, Secția de Pompieri Pașcani a acționat localitatea Mircești, comuna Mircești, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit. În urma incendiului au ars două tocuri uși din lemn și aproximativ 50 kg de materiale textile. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată.
  • În data de 05.09.2021, ora 13:03, Punctul de lucru Hârlău a acționat în localitatea Zagavia, comuna Scobinți, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească. În urma incendiului au ars aproximativ 5 metri pătrați de lambriu din lemn. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un aparat electric de încălzire lăsate sub tensiune.

Intervenții /misiuni

  • Având în vedere evoluția cazurilor de îmbolnăvire a populației cu virusul SARS-CoV-2, echipaje de intervenție din cadrul inspectoratului au executat 51 de misiuni de informare preventivă în județul Iași, ce au constat în difuzarea măsurilor ce trebuiesc respectate de către populație.
  • În perioada 03.09.2021 – 04.09.2021, echipajele de intervenție din cadrul ISUJ Iași au asigurat măsurile de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență pe timpul desfășurării “Raliului Iașului -2021”.
  • În data de 03.09.2021, ora 23:18, Detașamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit în satul Proselnici, comuna Miroslava, județul Iași, pentru asigurarea măsurilor specifice la un cablu electric.
  • În perioada de referință echipaje din cadrul unității a participat în sprijinul Direcției de Sănătate Publice Iași la acțiunea de vaccinare a populației contra virusului SARS-CoV-2.
  • În data de 04.09.2021, ora 19:14, Secția de Pompieri Pașcani a intervenit în municipiul Pașcani, strada Grădiniței, pentru salvarea unei broaște țestoase dintr-un cămin de canalizare.
  • În data de 04.09.2021, ora 19:28Secția de Pompieri Târgu Frumos a acționat în orașul Târgu Frumos, strada Tudor Vladimirescu, pentru asigurarea măsurilor specifice în urma unui accident rutier.
  • În data de 05.09.2021, ora 15:14, Detașamentul 1 de Pompieri Iași a acționat în municipiul Iași, strada Octav Botez, pentru deblocarea ușii unui apartament. 
  • În data de 05.09.2021, ora 20:00Detașamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, strada Vasile Lupu, pentru salvarea unei pisici dintr-un copac.

Intervenții pentru acordarea asistenței medicale de urgență, prim ajutor calificat

  • Echipajele SMURD au intervenit la 86 de cazuri medicale.

Misiuni de asanare şi distrugere a elementelor de muniție neexplodată sau nedezactivată din timpul conflictelor militare

  • În data de 04.09.2021, ora 08:55, echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași a intervenit pentru asanarea unei suprafețe de 500 de metri pătrați de teren în satul Păun, comuna Bârnova, județul Iași. În urma intervenției au fost identificate un proiectil exploziv de calibru 75 de milimetri și o bombă de aruncător calibru 80 de milimetri, care au fost ridicate, transportate și depozitate în siguranță, în vederea distrugerii ulterioare.
  • În data de 05.09.2021, ora 13:57, echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași a intervenit pentru asanarea unei suprafețe de 100 de metri pătrați de teren în localitatea Vlădiceni, comuna Tomești, județul Iași. În urma intervenției a fost identificată o grenadă defensivă, care a fost ridicată, transportată și depozitată în siguranță, în vederea distrugerii ulterioare.

Pirotehniștii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mihail Sturdza” al Județului Iași recomandă cetățenilor ca în cazul descoperirii de muniții neexplodate:

☎️📞să anunțe de urgență ISU, sau Poliția, la numărul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente;

⛔să nu atingă aceste elemente; 

⛔să nu le lovească sau să le miște din locul în care au fost găsite;

⛔🔨să nu încerce să demonteze componentele muniției, să le ridice, transporte sau depoziteze în locuințe, la locul de muncă ori în depozitele de fier vechi, pentru valorificarea ca deșeuri metalice;

⛔să nu aprindă focul deschis în apropierea munițiilor descoperite neexplodate;

⛔să nu folosească munițiile descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;

⛔operatorii economici ce au ca obiect colectarea fierului vechi, ce au ca obiect de activitate  colectarea de fier vechi, au obligația de a solicita furnizorului certificat de calitate (declarație pentru persoanele fizice) din care să reiasă existența muniției în masa fierului vechi, precum şi buletin de delaborare a muniției, semnat şi stampilat de persoane autorizate să manipuleze muniție asanată.

De asemenea, este strict interzisă folosirea muniției asanate, cu elementele de inițiere active, în scop de învățământ, sau pentru prezentarea diferitelor expoziții.

Cetățenii trebuie să conștientizeze că respectând măsurile de prevenire la găsirea elementelor de muniții neexplodate, ne putem proteja viața şi bunurile materiale!

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

You may also like...

Sari la conținut