INTERVENȚIILE POMPIERILOR IEŞENI DIN WEEKEND

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mihail Grigore Sturdza” al județului Iași au intervenit la următoarele misiuni:

Incendii

  • În data de 09.07.2021, ora 10:59, Detașamentul 2 de Pompieri Iași, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Ciurea, a intervenit în comuna Ciurea, localitatea Lunca Cetățuii, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit. În urma incendiu au ars diverse elemente de mobilier și instalația electrică. S-au degradat un geam termopan și zugrăveala pe o suprafață de aproximativ 50 metri pătrați. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un cablu electric defect sau cu izolaţia deteriorată în urma unei acţiuni mecanice ori fizice.
  • În data de 09.07.2021, ora 21:56, Detașamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, strada Codrescu, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism. În urma incendiu au ars materialele combustibile din compartimentul motor. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un cablu electric defect sau cu izolaţia deteriorată în urma unei acţiuni mecanice ori fizice.
  • În data de 10.07.2021, ora 10:53, Detașamentul 2 de Pompieri Iași a intervenit în localitatea Cristești, comuna Holboca, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată. În urma incendiu au ars aproximativ 50 metri pătrați de vegetație uscată. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.
  • În data de 10.07.2021, ora 11:52, Detașamentul 2 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, bulevardul Nicolae Iorga, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism. În urma incendiu au ars materialele combustibile din compartimentul motor. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un cablu electric defect sau cu izolaţia deteriorată în urma unei acţiuni mecanice ori fizice.
  • În data de 10.07.2021, ora 13:00, Secția de Pompieri Târgu Frumos, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Belcești, a intervenit în comuna Belcești, localitatea Satu Nou, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit. În urma incendiu au ars aproximativ 70 metri pătrați de lambriu interior, aproximativ 60 metri pătrați de scândură și diverse materiale din lemn și plastic depozitate în locuință. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un conductor electric improvizat.
  • În data de 10.07.2021, ora 17:44, Secția de Pompieri Pașcani a intervenit în suburbia Blăgești, municipiul Pașcani, pentru stingerea unui incendiu produs la o autoutilitară. În urma incendiu au ars materiale combustibile din compartimentul motor. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost defectarea pe timpul exploatării.
  • În data de 11.07.2021, ora 21:20, Secția de Pompieri Târgu Frumos a intervenit în localitatea Scobinți, comuna Scobinți, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la anexa unui depozit de materiale de construcții. În urma incendiu au ars un frigider, un pat, un vestiar din lemn, 30 metri pătrați de lambriu din plastic, două uși și o fereastră. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un aparat electrocasnic defect. 

Intervenţii /misiuni

  • Având în vedere evoluția cazurilor de îmbolnăvire a populației cu virusul SARS-CoV-2, echipaje de intervenție din cadrul inspectoratului au executat 29 de misiuni de informare preventivă în județul Iași, ce au constat în difuzarea măsurilor ce trebuiesc respectate de către populație.
  • Echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului 1 și 2 de Pompieri Iași au intervenit la trei misiuni de transport a pacienților supraponderali.
  • Echipaje de intervenție din cadrul inspectoratului au executat 9 misiuni de recunoaștere în teren la obiective din raionul de intervenție.
  • Un echipaj de intervenție din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, strada Silvestru, pentru deblocarea ușii unui apartament. După realizarea accesului în locuință, proprietara, în vârstă de 86 ani, a fost găsită decedată.
  • În data de 09.07.2021, ora 18:35, Detașamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, strada Ion Creangă, pentru deblocarea ușii unui apartament. După realizarea accesului în locuință, proprietarul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost găsit căzut pe podea, fiind ulterior preluat de ambulanța SMURD TIM și transportat la spital.
  • În data de 09.07.2021, ora 18:56, un echipaj din cadrul Secției de Pompieri Târgu Frumos a asigurat măsurile specifice la un accident rutier, fără victime, în care un autoturism a intrat într-un cap de pod.
  • Echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași au intervenit în municipiul Iași, la două misiuni de salvare a două pisici blocate în copac.
  • În data de 10.07.2021, ora 03:23, echipaje din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași au intervenit, în sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, în municipiul Iași, zona pădurii de pe strada Albineț, pentru căutarea unei persoane rătăcite. Persoana a fost găsită și predată echipajului de prim ajutor SMURD pentru investigații medicale ulterior fiind transportată la spital.
  • În data de 10.07.2021, ora 22:10, Detașamentul 2 de Pompieri Iași a intervenit în municipiul Iași, șoseaua Bucium, pentru asigurarea măsurilor specifice, la un accident rutier cu victime.
  • În data de 11.07.2021, ora 14:19 echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași au intervenit în municipiul Iași, bulevardul Socola, pentru deblocarea ușii unui apartament. După realizarea accesului în locuință, proprietarul, în vârstă de 84 ani, a fost găsit dormind.
  • În data de 11.07.2021, ora 14:19 echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași au intervenit în municipiul Iași, strada Mitropolit Varlaam, pentru deblocarea portierei unui autoturism, în interiorul căruia era blocat un copil în vărstă de 2 ani. După realizarea accesului în autoturism, copilul a fost evaluat de către echipajul de prim ajutor SMURD. 

Intervenții pentru acordarea asistenței medicale de urgență, prim ajutor calificat

  • Echipajele SMURD au intervenit la 97 de cazuri medicale.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

You may also like...

Sari la conținut