CENTRUL MOBIL DE PREGĂTIRE A POPULAŢIEI AJUNGE LA IAŞI

Caravana Fii Pregătit
Caravana Fii Pregătit
Caravana Fii Pregătit
Caravana SMURD – ”Fii Pregătit!”

În zilele de 1 şi 2 octombrie a.c., Caravana SMURD – “Fii pregătit!” se va afla la Iaşi. Aceasta va fi amplasată pe bd. Ştefan cel Mare, în zona din faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, vizitatorii fiind aşteptaţi să participe la activităţi între orele 10:00 – 18:00.

În cadrul Centrului mobil de pregătire, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi vor susţíne cursuri de instruire a populaţíei pentru acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă dar şi prezentări ale principalelor dezastre naturale care pot afecta România: cutremure, inundaţii, alunecări de teren, incendii. Prezentările vor fi însoţite de recomandări privind modul în care populaţia trebuie să reacţioneze în cazul producerii unor astfel de evenimente. Totodată, participanţii vor putea viziona filme realizate de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, printre acestea regăsindu-se şi cele realizate în cadrul campaniilor naţionale de pregătire a populaţiei “R.I.S.C.- Renunţă. Improvizaţiile sunt Catastrofale” şi “Nu tremur la cutremur”.

Cursul va conţine şi o parte interactivă, în care paramedicii SMURD vor efectua exerciţíi demonstrative de acordare a primului ajutor, iar vizitatorii vor fi invitaţi să exerseze pe manechinele aflate în dotarea centrului.
Centrul mobil dispune de o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane şi este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a participanţilor. Cursurile de instruire medicală se adresează atât populaţiei cât şi profesioniştilor, în compunerea caravanei existând şi o încăpere similară interiorului unei ambulanţe.

Îi invităm pe ieşeni să participe la activităţile organizate la Caravana SMURD, întrucât acestea le vor aduce informaţii vitale privind reacţia în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

You may also like...

Sari la conținut