Măsuri de prevenire în minivacanța prilejuită de sărbătorirea Zilei Unirii

Print Friendly, PDF & Email

  Având în vedere că, în perioada următoare cetățenii se vor bucura de o minivacanță alături de cei dragi, cu ocazia sărbătoririi a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române din anul 1859, salvatorii ieșeni vă recomandă respectarea cu stricteţe a regulilor și măsurilor de prevenire a incendiilor pentru ca distracția sau mediului înconjurător să nu fie afectate, iar cetățenii să fie în siguranță.

          În această perioadă,  zilnic,  peste 140 de pompieri militari ieșeni sunt pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale, pentru stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții, cu 67 de autospeciale și mijloace tehnice de intervenție.

  Pentru cetățenii care aleg să-și petreacă timpul liber în zonele turistice și de agrement, vă recomandăm respectarea umătoarelor măsuri:

  • În spațiile de cazare nu se vor utiliza aparate electrice defecte sau neomologate, iar lăsarea lor nesupravegheată, este interzisă;
  • la cazare, turiştii sunt obligaţi să se informeze despre modul de comportare şi evacuare în caz de incendiu;
  • se vor consulta și respecta cu strictețe planurile de evacuare prezente în fiecare cameră de cazare, în cazul producerii unei situații de urgență.

De asemenea, pe timpul  manifestărilor culturale cu public numeros venim în sprijinul cetățenilor cu următoarele măsuri de prevenire a producerii unor situații de urgență:

  • În spațiile deschise nu este permisă parcarea autoturismelor decât în zonele special amenajate și marcate în acest sens, pentru a nu bloca accesul la hidranții stradali sau subdimensiona căile de acces al autospecialelor în cazul producerii unei situații de urgență;
  • În spațiile închise se vor menține căile de evacuare libere atât pentru utilizatori, cât și pentru forțele de intervenție. Totodată, toate instalațiile care asigură securitatea la incendiu (instalații de detectare, semnalizare și avertizare la incendiu, instalații de stingere, iluminat de siguranță și evacuare etc.) vor fi menținute în stare de funcționare.

  În cazul sesizării unui incendiu sau a altei situații de urgență, care poate pune în pericol viața dumneavoastră sau a celor din jur, sunați de îndată la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și transmiteți cât mai clar date de la locul evenimentului și locația exactă.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

          Materiale de informare preventivă pot fi descărcate https://isujis.ro/prevenire/informare-preventiva/materiale-de-informare-preventiva/

    Compartimentul Informare şi Relaţii Publice 

You may also like...

Sari la conținut