Misiuni ale pompierilor ieșeni
Misiunile pompierilor ieșeni alături de forțe și mijloace de intervenție ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) și echipe de intervenție E-On,
În contextul avertizărilor de fenomene meteorologice ce vizează instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului și în contextul manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase în perioada perioada 29 – 30 septembrie a.c.,, în data de 29 septembrie, începând cu ora 18:00 a fost activată Grupa Operativă și a fost crescută capacitatea operațională la nivelul subunităților de intervenție. Totodată, a fost activat CJCCI la nivelul ISU Iași.
La nivelul UAT-urilor au fost identificate persoanele aflate în situații de vulnerabilitate; au fost instruiți cetățenii în urma recunoașterilor în teren a pompierilor militari; a fost menținută legătura cu CLSU; la nivelul subunităților de intervenție au fost dispuse măsuri suplimentare pentru verificarea tehnicii și a mijloacelor de intervenție pentru asigurarea unei intervenții imediate și oportune.
La nivelul județului Iași, până la data de 30 septembrie a.c., ora 03:00 au fost afectați un număr de 10.951 de consumatori casnici, în momentul actual echipele de intervenție lucrează pentru remedierea defecțiunilor tehnice în teren, a 4429 de consumatori avariați: Cotnari, Hodora, Iosupeni, Liteni, Tansa -Belcesti, Ulmi, Belcești, Satu Nou; Miroslovești, Mitești, Verșeni, Cristești, Homita, Moțca.
Pompierii militari ieșeni au intervenit:
- la un panou publicitar în municipiul Iași;
- la un copac căzut pe DN28, în zona localității Miclăușeni; cazul a fost rezolvat de către SDN Iași, până la sosirea forțelor de intervenție ale ISU Iași;
- creangă căzută, care bloca intrarea unei scări, la un bloc din municipiul Iași.
Intervenții ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență:
- SVSU Țibana a intervenit pentru degajarea unui copac pe DJ 248A.
- SVSU Scheia a intervenit la un gard de lemn distrus de vânt în loc Căuești, UAT Scheia.
Alte acțiuni ale pompierilor militari din cadrul ISU Iași:
- incendiu – anexă gospodărească, localitatea Slobozia, comuna Voinești;
- incendiu casă – localitatea/comuna Deleni;
- incendiu autoturism – localitatea Spinoasa, comuna Erbiceni;
- accident rutier – în municipiul Pașcani;
- misiuni de recunoaștere ale subunităților de intervenție, verificare permanență la primărie – 93 comune, 1 municipiu și 3 orașe.
Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor, animalelor sau bunurile materiale ale cetățenilor.
Mulțumim tuturor cetățenilor care au ales să respecte recomandările pompierilor pentru a petrece o minivacanță în siguranță alături de cei dragi.
***
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
„Descarcă și tu noua APLICAȚIE DSU!” Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare APPLE, cât și Android și poate fi descărcată gratuit, după cum urmează :
- App Store – https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906
- Google Play – https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu
Materiale de informare preventivă pot fi descărcate de pe linkul: https://isujis.ro/prevenire/informare-preventiva/materiale-de-informare-preventiva/
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice