Sistemul județean de înștiințare – avertizare – alarmare
MIERCUREA SIRENELOR
Exercițiu național de înștiințare – alarmare

Print Friendly, PDF & Email

Exercițiile de înștiințare-alarmare au drept scop antrenarea autorităţilor administraţiei publice locale, verificarea funcţionării sistemului de alarmare şi, nu în ultimul rând, de pregătire a populaţiei prin cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare. 

Exerciţiul “Miercurea Alarmelor” are loc între orele 10:00 – 11:00.

În România semnalele de alarmare a populației sunt:

ALARMĂ LA DEZASTRE (5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele);

PREALARMĂ AERIANĂ (3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele);

ALARMĂ AERIANĂ (15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele);

ÎNCETAREA ALARMEI (un semnal continuu cu durata de 2 minute).

Exercițiile sunt necesare şi utile, deşi pot genera disconfort în rândul populaţiei. Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor.

Situaţii în care este alarmată populaţia, sunt: inundaţiile, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor, producerea de fenomene hidrometeorologice periculoase imediate, ninsori și precipitații mixte, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi depuneri de polei, etc. (instituirea codurilor meteorologice / hidrologice portocaliu sau roșu). De asemenea, sistemul de înştiinţare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanţe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecţiei populaţiei civile poate fi utilizată şi pe timpul conflictelor armate.

În cazul producerii / iminenței producerii unei situaţii de urgență reală, cetăţenii trebuie să întrerupă orice activităţi desfăşurate în aer liber şi să se adăpostească în locuinţe sau alte spaţii care să le asigure protecţia. Totodată, să aibă la îndemână o trusă de prim ajutor, o lanternă, în cazul în care se întrerupe furnizarea energiei electrice, dar si un aparat de radio pentru a asculta indicaţiile autorităţilor. Parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.

În situația producerii unui atac aerian, cetățenii trebuie să se deplaseze în adăposturile de protecție civilă. Adăposturile de protecţie civilă sunt spaţii special amenajate pentru protecţie în situaţii specifice, aflate în administrarea consiliilor locale şi fondul privat de adăpostire realizat de operatorii economici şi proprietarii de imobile. Acestea sunt marcate cu semnul distinctiv al protecției civile reprezentat de un triunghi echilateral albastru pe fond portocaliu.

Sistemul de alarmare a populaţiei din judeţului Iaşi este format din echipamente și mijloace de înștiințare și alarmare din care: 196 sirene (53 sirene electronice și 143 sirene electrice), 2 centrale de alarmare pentru acționarea sirenelor din municipiul Iași (una fixă și una mobilă) şi 1 centrală de alarmare aparținând SGA Iași (în proiect de investiție).

Acţionarea mijloacelor de alarmare se execută astfel:

  • centralizat, pentru 23 sirene electronice: 17 din Punctul de Comandă al municipiului Iaşi (centrală de alarmare radio) și 6 de la sediul ABA Prut-Bârlad Iași;
  • local, pentru 30 sirene electronice, de către comitetele locale pentru situaţii de urgenţă;
  • local, pentru 130 sirene electrice, de către comitetele locale pentru situaţii de urgenţă;
  • local, pentru 13 sirene electrice, de către operatorii economici/instituțiile publice deținători de sirene de alarmare.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

„Descarcă și tu noua APLICAȚIE DSU!” Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare APPLE, cât și Android și poate fi descărcată gratuit, după cum urmează:

Materiale de informare preventivă pot fi descărcate de pe linkul: https://isujis.ro/prevenire/informare-preventiva/materiale-de-informare-preventiva/

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

You may also like...

Sari la conținut