STOP INCENDIILOR DE VEGETAȚIE USCATĂ!

În data de 17 iulie a.c. , la ora 14.50 a fost anunțat un incendiu de vegetație uscată în satul Rediu Mitropoliei, comuna Popricani, județul Iași. La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de intervenție și stingere din cadrul inspectoratului și forțe și mijloace de intervenție din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Popricani. Ajuns la locul intervenției echipajul de intervenție al ISU Iași a solicitat suplimentarea cu forțe și mijloace de intervenție datorită amplorii incendiului și a condițiilor de vânt puternic.
Ulterior, forțele și mijloacele de intervenție au fost suplimentate cu patru echipaje de stingere.
Din cauza vântului puternic, incendiul s-a propagat la un depozit de furaje și două anexe gospodărești. După aproximativ 5 ore de luptă cu flăcările, pompierii militari și membrii serviciului voluntar pentru situații de urgență au lichidat incendiul de vegetație uscată și cel produs la anexele gospodărești din imediata apropiere, iar după aproximativ 15 ore de luptă cu flăcările a fost lichidat și ultimul focar de incendiu din depozitul de furaje.
În urma incendiului au ars aproximativ 60 de hectare de vegetație uscată, 350 de baloți de furaje (fân) și anexele gospodărești. Din fericire nu au fost înregistrate victime.
Cauză probabilă de producere a incendiului a fost folosirea focului deschis în spații deschise.
În urma arderii celor 60 de hectare de vegetație uscată a fost afectată și fauna din arealul respectiv.
Pentru a preveni acest risc de incendiu, recomandăm cetățenilor să respecte câteva măsuri esențiale:
- NU utilizați focul deschis pe timp de vânt;
- NU utilizați focul deschis pe timp de secetă sau caniculă;
- NU aruncați la întâmplare resturile de țigări;
- În cazul în care se impune arderea vegetației uscate, colectați în grămezi mici resturile vegetale, astfel încât arderea să poată fi controlată;
- Izolați zona de ardere față de căile de comunicație, construcții și fondul forestier, prin executarea de fâșii arate;
- Desfășurați arderea numai pe timp de zi și supravegheați în permanență focarele;
În acest context, recomandăm persoanelor fizice și juridice, care în această perioadă recoltează culturile de păioase agricole, să manifeste maximă prudență și să respecte cu strictețe toate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Totodată, este important să asigure prezența personalului care să supravegheze zona recoltată și mijloacele necesare pentru stingerea unui incendiu (pluguri, discuri, stingătoare, cisterne cu apă, etc.), pentru a putea interveni prompt în cazul unei situații de urgență.
Inspectorii de prevenire din cadrul inspectoratuluiu au executat și vor continua să desfășoare activități de informare preventivă și control, pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor.
Conform prevederilor H.G.R. nr. 537/2007, „arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, se sancționează cu amenda de la 1.000 la 2.500 lei”.
NU UITAȚI! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregătit.ro
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice