Ziua Porților Deschise

De 1 iunie, copiii sunt aşteptaţi să-şi sărbătorească ziua la pompieri!
De 1 iunie, copiii sunt aşteptaţi să-şi sărbătorească ziua la pompieri!

Cu ocazia „Zilei Internaţionale a Copilului”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al Judeţului Iaşi organizează marți, 1 iunie, între orele 09.00-16.00, “Ziua Porţilor Deschise”.

Copiii, dar şi însoţitorii acestora sunt aşteptaţi la sediul inspectoratului, cât și la sediile tuturor subunităților (Detașamentul 2 de Pompieri Iași, Secția de Pompieri Pașcani și Secția de Pompieri Târgu Frumos) unde, vor avea posibilitatea să asiste la prezentarea autospecialelor de intervenţie.

În cadrul acestor activităţi, copiii vor afla mai multe lucruri despre intervențiile salvatorilor ieşeni, vor participa la sesiuni de informare preventivă și vor învăța cum să se protejeze în caz de incendiu sau cutremur. Totodată, ei vor putea „să testeze” câteva dintre echipamentele tehnice din dotarea autospecialelor de stins incendii.

Activitățile aferente Zilei Porților Deschise se vor desfășura cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii infecției cu Coronavirus SARS-CoV-2.

Pompierii ieşeni urează “La Mulţi Ani!” tuturor copiilor şi îi aşteaptă cu „Porțile Deschise”!

                                                  Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

You may also like...

Sari la conținut