Scăpări de gaze naturale la un bloc în municipiul Pașcani

În urma unui apel la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 în Dispeceratul integrat ISU-SMURD-SAJ Iași s-a transmis că există miros de gaze naturale la un bloc, în municipiul Pașcani, strada 1 Decembrie.

La locul solicitării a fost direcționată o autospecială de intervenție din cadrul Secției de Pompieri Pașcani.

La ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării mai multe persoane erau autoevacuate.

În urma măsurării scurgerilor de gaze naturale la fața locului a fost solicitată prezența echipajului de intervenție tehnică al distribuitorului de gaze naturale.

În cazul unei scurgeri de gaze naturale, există câțiva pași  pe care trebuie să îi luăm în considerare pentru a menține situația sub control până la sosirea echipajelor de intervenție:

  • evacuează locuința sau zona în care sunt scăpări de gaze naturale;
  • oprește utilizarea dispozitivelor electrice, deschide ușile și ferestrele;
  • sună la numărul unic pentru apeluri de urgență 112;
  • sună la distribuitorul de gaze naturale la care ești arondat;
  • păstrează distanța de protecție.

Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

Compartimentul Informare și Relații Publice

You may also like...

Sari la conținut