Resurse Umane

Compartimentul Resurse Umane

Compartimentul Resurse Umane are ca principal rol consilierea comenzii inspectoratului privind problemele specifice din domeniul managementului resurselor umane, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Compartimentul prevenirea riscurilor profesionale şi protecţia lucrătorilor reprezintă structura specializată pentru identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului de muncă, executant, sarcină de muncă, mijloc de muncă, echipament de muncă şi mediu de muncă.

Compartimentul asistenţă psihologică reprezintă structura specializată pentru asistenţa psihologică a personalului propriu.

Activitatea biroului resurse umane trebuie să asigure realizarea următoarelor obiective principale:

  • acordarea drepturilor de personal în conformitate cu prevederile legislaţiei privind salarizarea personalului din instituţiile publice de apărare naţională;
  • proiectarea şi planificarea activităţii de dezvoltare a cunoştinţelor profesionale, perfecţionarea deprinderilor şi abilităţilor în domeniul specific de activitate, sprijinirea îndeplinirii sarcinilor de serviciu ale personalului şi desfăşurarea fluentă a procesului de dezvoltare instituţională;
  • organizarea şi desfăşurarea selecţiei personalului pentru asigurarea încadrării cu personal a funcţiilor prevăzute în statul de organizare;
  • perfecţionarea pregătirii personalului prin cursuri;
  • selecţionarea de candidaţi pentru instituţiile militare de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne;
  • identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului de muncă din unitate;
  • elaborarea instrucţiunilor proprii de securitate şi sănătate în muncă, conform particularităţii locurilor de muncă;
  • verificarea cunoaşterii şi aplicării de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi protecţie, precum şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, stabilite prin fişa postului;
  • planificarea activităţii de acordare a asistenţei psihologice la nivelul inspectoratului;
  • întocmirea şi actualizarea dosarului psihologic pentru fiecare lucrător al unităţii;
  • valorificarea rezultatelor evaluărilor psihologice efectuate de Centrul de Psihosociologie al M.A.I. cu privire la personalul unităţii.