110 evenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 24 de ore

Print Friendly, PDF & Email

În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Mihail Sturdza” al Județului Iași au gestionat 110 evenimente, dintre care amintim:

  • 2 intervenții pentru stingerea incendiilor:
    • la deșeuri în municipiul Iași, șoseaua Nicolina. La locul solicitării s-au deplasat o autospecială de stingere și o ambulanță tip ”B” de prim ajutor calificat. Cauza probabilă a fost folosirea focului deschis în spații deschise.
    • La un apartament, în localitatea Cristești, comuna Holboca. Folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul, a distrus diverse materiale textile și elemente de mobilier. Până la sosirea forțelor de intervenție, 10 persoane s-au autoevacuat, iar 2 au fost evacuate de către acestea. Nu au fost înregistrate victime.
  • 34 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.
  • 1 intervenție la accidentul rutier produs în localitatea Strunga, pe DN28. Pompierii militari au asigurat măsurile specifice la evenimentul rutier. Cazul a rămas în atenția autorităților pentru cercetări.
  • 12 activități de montare a detectoarelor de incendiu și acțiuni de instruire preventivă pe raza comunei Ciurea.
  • 55 de acțiuni pentru monitorizarea transporturilor periculoase.
  • 2 situații pentru monitorizarea unor situații de urgență și înștiințarea autorităților.
  • 4 de activități de control și informare preventivă:

În perioada menționată, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Iași au efectuat 4 controale pe linia prevenirii și stingerii incendiilor la obiective din județul Iași.

Pe timpul verificărilor, pompierii au efectuat și instruirea de specialitate cu reprezentanții obiectivelor.

Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

„Descarcă și tu noua APLICAȚIE DSU!” Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare APPLE, cât și Android și poate fi descărcată gratuit, după cum urmează :

Materiale de informare preventivă pot fi descărcate de pe linkul: https://isujis.ro/prevenire/informare-preventiva/materiale-de-informare-preventiva/

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Compartimentul Informare și Relații Publice

You may also like...

Sari la conținut